Comunicate de presă
22 Septembrie | 2017
Un laborator medical a returnat unei familii 4000 lei , în urma eliberării un...
Se poate întîmpla ca pacientul să plătească pentru greșelile din sistemul medical. Însă, puțini sunt cei care sesizează faptul că au ajuns să fie sceptici atunci când vine vorba de efectuarea unor analize medicale și să aibă curajul de a înștiința organele competente despre erorile rezultatelor primite la analize. Pentru a se asigura de rezultat...
21 Septembrie | 2017
Colaborare în scopul implementării bunelor practici europene
Odată cu implementarea bunelor practici europene, conform acordului de asociere cu Uniunea Europeană, Institutul Național de Metrologie (INM), Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC) și un producător autohton au efectuat un șir de exerciții pentru verificarea procedurii practice de inspecție a produselor preambalate din piața Republicii Mo...
19 Septembrie | 2017
APC continuă Campania de informare și monitorizare privind mijloacele de măsu...
Direcția Protecția Consumatorului Cahul continuă desfășurarea campaniei în piețele din sudul țării. Astfel colaboratorii direcției petrec vizite de informare și monitorizare privind utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare în piețele din or. Basarabeasca și alte localități din raionul Cahul și Cantemir. Inspectorii informmează persoanele fiz...
31 August | 2017
Campanie de informare organizată în ajunul noului an școlar
În ajunul noului an școlar, Agenția pentru Protecția Consumatorilor (Agenția) a inițiat campania de informare a publicului larg în special a consumatorilor, privind calitatea și securitatea rechizitelor și uniformelor școlare. Inspectorii Agenției au fost prezenți la tîrgurile de articole pentru școală, în piețe și centre comerciale, unde au inf...
18 August | 2017
Conducerea Agenției a participat la întrunire cu consumatorii și agenții econ...
Șirul vizitelor de consultanță continuă, iar astăzi, Iurie Eremia, directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor, a participat la o întrunire cu consumatorii și agenții economici din raionul Basarabeasca. Agenția pentru Protecția Consumatorilor tinde să contribuie la creșterea capacității decizionale a consumatorilor prin informarea și edu...
17 August | 2017
Seminar informativ pentru consumatorii și agenții economici din raionul Rîșcani
Astăzi, conducerea Agenției pentru Protecția Consumatorilor, directorul Iurie Eremia, alături de Președintele raionului Rîșcani, Iurie Urzică, au participat la o discuție cu consumatorii și agenții economici din raion. Subiectul discuțiilor a fost “Asigurarea protecției consumatorului și creșterea gradului de informare privind drepturile consuma...
11 August | 2017
Directorul APC s-a întîlnit cu mai mulți administratori de piețe din nordul ț...
Directorul Iurie Eremia împreună cu o echipă din cadrul APC s-au aflat astăzi în teritoriu, unde s-a întîlnit cu administratorii de piețe din raioanele Soroca, Edineț, Drochia și Otaci, dar și cu consumatorii prezenți în piață. În cadrul discuțiilor aceștia au fost atenționați asupra obligațiilor comercianților și prestatorilor de servicii în ve...
09 August | 2017
APC în dialog cu agenții economici din Cimișlia
Iurie Eremia, directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor s-a aflat astăzi în teritoriu, participînd la o masă rotundă organizată cu suportul Consiliului raional Cimișlia. Tema discuțiilor a fost asigurarea protecției consumatorului și creșterea gradului de informare privind drepturile consumatorului. Directorul APC a apreciat deschidere...
08 August | 2017
Asigurăm încrederea consumatorilor prin preambalarea corectă a produselor
Peste 20 producători autohtoni s-au adunat astăzi pentru a discuta și analiza noile prevederi ale legislației în domeniu. Specialiștii din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor au prezentat o imagine de ansamblu asupra legislației naționale din domeniu, fiind abordat și subiectul modificărilor care se operează actualmente în actele nor...
03 August | 2017
Campania de informare și monitorizare privind mijloacele de măsurare în piețe...
Agenția pentru Protecția Consumatorului continuă vizitele de informare și monitorizare privind utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare în piețele din țară. Pînă acum au fost monitorizate aproximativ o treime din piețele din țară. Inspectorii din centru precum și cei din direcțiile Nord și Sud merg în piețele din țară pentru a informa comerc...
26 Iulie | 2017
Neconformități depistate în piețele din țară privind utilizarea mijloacelor d...
Agenția pentru Protecția Consumatorului a lansat o campanie de informare și monitorizare privind utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare în piețele din țară. Campania are drept scop informarea persoanelor fizice și juridice, inclusiv administratorii piețelor despre utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare legale, verificate metrologic ș...
24 Iulie | 2017
Campanie de informare și monitorizare privind utilizarea corectă a mijloacelo...
Agenția pentru Protecția Consumatorului și Minsiterul Economiei și Insfrastructurii lansează o campanie de informare și monitorizare privind utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare în piețele din țară. Campania are drept scop informarea persoanelor fizice și juridice, inclusiv administratorii piețelor despre utilizarea corectă a mijloacelor...
21 Iulie | 2017
APC la raport
Agenția pentru Protecția Consumatorului este sesizată de tot mai mulți consumatori nemulțumiți de calitatea bunurilor procurate sau de serviciile prestate de către agenții economici. Numărul consumatorilor care depun petiții este în creștere de la an la an. De la începutul anului, la APC, au fost înregistrate 1.194 de petiții, față de 912 petiți...
18 Iulie | 2017
Agenția pentru Protecția Consumatorilor informează pasagerii despre drepturil...
Pasagerii din Aeroportul Internațional Chișinău vor fi informaţi despre drepturile pe care le au atunci când zborul lor este anulat sau întârziat sau atunci când întâmpină probleme legate de petrecerea vacanţei. Agenția pentru Protecția Consumatorilor a lansat o campanie de informare pentru pasagerii curselor avia. În aeroport, experţii oferă pa...
14 Iulie | 2017
APC în dialog cu antreprenorii locali din Leova
Direcția Protecția Consumatorului Cahul din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor (APC) a organizat în incinta Consiliului Raional Leova, o masă rotundă cu participarea administrației locale și a peste 50 agenți economici. Evenimentul a purtat caracterul unui dialog unde au fost discutate teme precum: modificările legislației în domeni...
12 Iulie | 2017
Tinerii consumatori – copii din tabere, își cunosc mai bine drepturile
Agenția pentru Protecția Consumatorilor desfășoară o campanie de informare în mai multe tabere de odihnă din țară. Astfel, angajații APC desfășoară diferite activităţi de informare a copiilor care îşi petrec timpul liber în taberele de odihnă. Campania are loc sub forma unor vizite de consultanță în vederea informării adolescenţilor despre drept...
10 Iulie | 2017
Problema surplusului de apă. APC în dialog cu alte autorități din domeniu
Mai multe probleme ce țin de serviciile comunale au fost discutate în cadrul unei mese rotunde organizată de APC. La eveniment au participat reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Întreprinderi de gestionare a fondurilor locative, Infocom, Ministerul mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ap...
29 Iunie | 2017
Procedura de examinare a cauzelor contravenționale
La sediul Agenției pentru Protecția Consumatorilor (APC) se desfășoară săptămânal, în fiecare zi de marți, ședințe de examinare a cauzelor contravenționale. La ședințe sunt examinate procesele-verbale întocmite de inspectorii APC în urma constatării contravenției în timpul controalelor efectuate și procesele-verbale întocmite de alte autorități ...
27 Iunie | 2017
La Viena s-au purtat negocieri privind aderarea RM la Rețeaua Centrelor Europ...
Directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor, Iurie Eremia, participă în cadrul celei de-a IV-a Sesiuni a Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică bilaterală între Moldova și Austria, desfășurată la Viena în perioada 26-27 iunie 2017. În contextul evenimentului, directorul APC a avut întrevedere cu Mag. Georg Mentschl, șefu...
26 Iunie | 2017
Agenția pentru Protecția Consumatorilor – partener în cadrul Festivalului ”SU...
Agenția pentru Protecția Consumatorilor a participat, în calitate de partener, în cadrul Festivalului ”SUN DĂ-I FEST”, care s-a desfășurat ieri 25 iunie, în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală. Inspectorii Agenției au oferit consultații consumatorilor privind domeniul etichetării energetice și au repartizat materiale informativ...