La data de 30 aprilie 2015, reprezentantul Agenției, dl. Sergiu Lelic, șef adjunct al Direcției Relații cu Consumatorii a participat la o ședință publică a clubului de presă organizată de Fundația Est-Europeană cu genericul „Armonizarea politicilor în domeniul sanitar al Republicii Moldova și Georgiei cu cele din Uniunea Europeană". În cadrul ședinței, președintele Fundației Est-Europene, Sorin Mereacre a făcut o scurtă prezentare a proiectului în cauză și a echipei de lucru.
La rîndul său, reprezentantul Agenției, Sergiu Lelic a vorbit despre rezultatele obținute și obiectivele de mai departe a Agenției pentru Protecția Consumatorilor dar și despre numărul de petiții soluționate aducînd la cunoștință și problemele cu care se confruntă consumatorii în fața agenților economici care nu respectă legislația în vigoare în ceea ce privește atât drepturile consumatorilor cît și comercializarea produselor.
Reprezentantul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Angela Chiriac a prezentat cîteva informații despre armonizarea politicilor în domeniul sanitar al Republicii Moldova și Georgiei cu cele din Uniunea Europeană. La sfîrșitul întrunirii, jurnaliștii au adresat un șir de întrebări participanților la care au primit răspunsuri relevante și utile pentru publicul larg.
Agenția, în continuare pledează și susține cooperările cu societățile civile din domeniul protecției consumatorilor în vederea îmbunătățirii domeniului de activitate, informării consumatorilor, etc.
Serviciul de informare și comunicare cu mass-media
tel. 022 501 999