DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Reprezentantul Agenției a participat la ședința clubului de presă organizată de Fundația Est-Euro...
Reprezentantul Agenției a participat la ședința clubului de presă organizată de Fundația Est-Europeană
04 May | 2015
Reprezentantul Agenției a participat la ședința clubului de presă organizată de Fundația Est-Europeană
eye
933

La data de 30 aprilie 2015, reprezentantul Agenției, dl. Sergiu Lelic, șef adjunct al Direcției Relații cu Consumatorii a participat la o ședință publică a clubului de presă organizată de Fundația Est-Europeană cu genericul „Armonizarea politicilor în domeniul sanitar al Republicii Moldova și Georgiei cu cele din Uniunea Europeană". În cadrul ședinței, președintele Fundației Est-Europene, Sorin Mereacre a făcut o scurtă prezentare a proiectului în cauză și a echipei de lucru.

La rîndul său, reprezentantul Agenției, Sergiu Lelic a vorbit despre rezultatele obținute și obiectivele de mai departe a Agenției pentru Protecția Consumatorilor dar și despre numărul de petiții soluționate aducînd la cunoștință și problemele cu care se confruntă consumatorii în fața agenților economici care nu respectă legislația în vigoare în ceea ce privește atât drepturile consumatorilor cît și comercializarea produselor.

Reprezentantul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Angela Chiriac a prezentat cîteva informații despre armonizarea politicilor în domeniul sanitar al Republicii Moldova și Georgiei cu cele din Uniunea Europeană. La sfîrșitul întrunirii, jurnaliștii au adresat un șir de întrebări participanților la care au primit răspunsuri relevante și utile pentru publicul larg.

Agenția, în continuare pledează și susține cooperările cu societățile civile din domeniul protecției consumatorilor în vederea îmbunătățirii domeniului de activitate, informării consumatorilor, etc.

Serviciul de informare și comunicare cu mass-media

tel. 022 501 999

01 November | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 October | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 October | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...