Comunicate de presă
24 Aprilie | 2018
Tabloul săptămânal al reclamațiilor
Consumatorii sunt tot mai nemulțumiți de telefoanele mobile pe care le procură. În fiecare săptămână, în cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței parvine cel puțin o reclamație cu privire la defectarea telefoanelor în perioada termenului de garanție al produsului. Astfel, la sediul Agenției ...
18 Aprilie | 2018
Pentru primul trimestru al anului 2018, consumatorilor le-a fost restituită o...
Consumatorii din Republica Moldova sunt tot mai informați despre drepturile pe care le au. Astfel, aceștia depun săptămânal, în mediu câte 20 de reclamații, care conform competențelor Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), sunt examinate și soluționate. De cele mai multe ori, petițiile î...
18 Aprilie | 2018
Vizită metodică la producătorul de zahăr "Domnița", Südzucker Moldova
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, a efectuat o vizită metodică la producătorul de zahăr din sfeclă de pe teritoriul Republica Moldova, compania moldo-germană Südzucker Moldova.
Inspectorii Agenției au vizitat, de asemenea, și unitatea de producere a companiei din satul Alexăndreni, raionul Sîngerei. &...
17 Aprilie | 2018
Reclamații de sărbători
În perioada sărbătorilor pascale numărul petițiilor s-a diminuat ușor. Astfel, în perioada 10-13 aprilie, consumatorii au depus 15 reclamații, care se referă, atât la produse neconforme, cât și la servicii neconforme.
Săptămâna trecută, cele mai frecvente dintre petiții s-au referit la utilizarea clauzelor abuziv...
14 Aprilie | 2018
La mulți ani, dle director!
Stimate domnule director,
Cu ocazia frumoasei aniversări, colectivul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței Vă transmite cele mai alese urări de bine și de sănătate!
Să aveți pace în suflet, prosperitate, perseverență, iar toate proiectele să cunoască continuitate și ascensiune frumoasă!
Apreciem profesio...
12 Aprilie | 2018
Campanie de informare în perioada Sărbătorilor Pascale
Este bine cunoscut faptul că în perioada sărbătorilor este aglomerație mare în piețe și magazine, iar oamenii, în grabă, pot achiziționa produse neconforme, ce pot pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa consumatorilor. Atît în piețe cît și pe teritoriile adiacente pot fi depistate persoane juridice/fiz...
06 Aprilie | 2018
Directorul APCSP, Iurie Eremia, participă în cadrul celei de-a XIV-a reuniuni...
„Republica Moldova implementează cu succes directivele europene ce țin de protecția consumatorilor, dar este esențial ca Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței să dezvolte relațiile bilaterale și cu țările din Comunitatea Statelor Independente. Doar în acest mod, printr-un schimb bogat de experiență vom reu...
02 Aprilie | 2018
Noi reclamații de la consumatori
Plângerile depuse de consumatori în săptămâna precedentă au fost în număr de 22. Astfel, acestea au fost înregistrate în cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și repartizate inspectorilor spre examinare. Reiterăm faptul că, legislația cu privire la petiționare prevede pentru e...
30 Martie | 2018
Schimb de experiență cu Biroul Român de Metrologie Legală
În perioada 27-29 martie, inspectorii Direcției control metrologic a Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței au efectuat o vizită de lucru în România, unde în baza Acordului de colaborare semnat între Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și Biroul Român de Me...
26 Martie | 2018
Reclamații săptămânale
În perioada 19-23 martie, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a înregistrat 18 petiții.
În cadrul petițiilor de la consumatori cel mai frecvent motiv invocat a fost refuzul prezentării Registrului de Reclamații- 4 reclamații;
Defectarea telefoanelor mobile în termen de garanție este un al...
20 Martie | 2018
Directorul APCSP participă în cadrul Zilei Europene a Consumatorului
Astăzi, 20 martie, este Ziua Europeană a Consumatorului, marcată anul acesta în Bulgaria. Astfel, Comitetul Economic și Social European împreună cu Consiliul Economic și Social al Bulgariei vor găzdui, la Sofia, cea de-a 20-a ediție a Zilei Europene a Consumatorului printr-o conferinţă pe tema impactului economiei digitale asupra con...
20 Martie | 2018
Felicitare cu ocazia Zilei Mondiale a Metrologiei
Cu prilejul Zilei Mondiale a Metrologiei, din numele Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și al meu personal, transmit tuturor metrologilor și specialiștilor din domeniu, înalte aprecieri și sincere felicitări cu ocazia zilei profesionale, dorindu-Vă realizări profesionale continue, perseverență și măsurări exac...
19 Martie | 2018
Reclamații săptămânale
În perioada 12-16 martie, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a înregistrat 30 de petiții.
Defectarea telefoanelor mobile în termen de garanție este motivul cel mai des invocat în petițiile primite- 5 reclamații;
În 2 dintre cazuri, consumatorii au reclamat refuzul vînzătorulu...
16 Martie | 2018
Drepturile consumatorilor în era digitală
La data 15 martie, de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a organizat o masă rotundă cu genericul- „Drepturile consumatorilor în era digitală” la care au participat reprezentanții Firmelor de Exercițiu din întreaga țară.
Conceptul Firmei de Exerciț...
15 Martie | 2018
Mesajul de felicitare al directorului Iurie Eremia cu ocazia zilei mondiale ...
Stimați consumatori!
Îmi face o deosebită plăcere să transmit un mesaj tuturor celor care marchează Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – 15 martie. Din numele meu personal și al Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței Vă adresez sincere felicitări și urări de bine.
Evenimentele organizate de AP...
14 Martie | 2018
Anunț!
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) participă pe data de 15 martie în cadrul unei mesei rotunde consacrate Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor. La eveniment vor participa reprezentanți ai mediului academic, studenți, dar și inspectori din cadrul APCSP. Durata evenimentului: 4 ore academice.
14 Martie | 2018
Masă rotundă cu reprezentanții importatorilor de autoturisme noi în Republica...
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței, la data de 14.03.2018, în contextul marcării Zilei mondiale a protecției drepturilor consumatorilor, a organizat o masă rotundă cu reprezentanții importatorilor de autoturisme noi în Republica Moldova.
Subiectele abordate în cadrul discuțiilor au cuprins, &icir...
12 Martie | 2018
Start campanie de informare!
În contextul marcării Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor marcată pe 15 martie, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) dă startul unei Campanii de informare a agenților economici privind respectarea normelor legale ce ține de comerțul electronic, importul și comercializarea telefoniei mobile, electr...
12 Martie | 2018
Reclamații săptămânale
Pe parcursul săptămânii trecute, în adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței au parvenit 19 petiții.
Cele mai multe plângeri înregistrate s-au referit la calitatea telefoanelor mobile procurate- 2 reclamații;
Consumatorii, de asemenea, au fost nemulțumiți, de calitatea facturării &icir...
06 Martie | 2018
Vizită de lucru în Georgia
În perioada 6- 7 martie 2018, directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Iurie Eremia, participă în cadrul unui Atelier de Planificare pentru proiectul "Promovarea cooperării regionale din țările Parteneriatului Estic în domeniul infrastructurii calității", care are loc la Tbilisi, Ge...