DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Главная Новости Comunicate de presă Sfaturi de supraviețuire de BLACK FRIDAY
Sfaturi de supraviețuire de BLACK FRIDAY
12 Ноябрь | 2021
Sfaturi de supraviețuire de BLACK FRIDAY
eye
1303

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) vine cu recomandări pentru consumatori în perioada Black Friday, să fie precauți  pentru a preveni eventualele tentative de înșelare sau inducerea în eroare prin oferirea unor informații incomplete sau evazive.

Cumpărăturile din perioada Black Friday pot fi făcute în siguranță dacă:

  • Întocmiți o listă cu produsele pe care doriți să le achiziționați și cu prețurile actuale ale acestora. Acest lucru vă va ajuta să evitați falsele reduceri de prețuri, de exemplu atunci cînd comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul astfel majorat.
  • Verificați toate detaliile produsului pe care doriți să-l achizițonați și cereți informații suplimentare din timp, dacă este cazul. Prețul mic al unor produse de multe ori poate reflecta calitatea îndoielnică a acestuia, deci mare atenție la producator, integritatea produsului și ambalajului, cît și la specificațiile tehnice.
  • În toate cazurile solicitați eliberarea bonului de casă, oferirea certificatului de garanție pentru produsele de folosinţă îndelungată pe suport de hîrtie sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil consumatorului. Lipsa documentelor care confirmă achiziţionarea produsului poate duce la imposibilitatea satisfacerii revendicărilor consumatorilor de către APCSP.
  • În cazul comerţului electronic, verificați stocul existent al produselor, prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu  TVA), dacă prețul include și costul de livrare. Înainte de a transmite comanda verificați, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus îndicat atunci cînd ați ales produsul.
  • În cazul comerţului electronic, furnizorul de servicii trebuie să confirme, fără amînări nejustificate, prin mijloace electronice, recepţionarea informaţiei privind comanda, inclusiv acceptarea sau respingerea comenzii făcute.
  • Fă capturi de ecran sau imprimă informațiile oferite în cadrul promoțiilor pentru a te asigura că comerciantul nu-ți va întinde o capcană.
  • Asigură-te că ai nevoie de produsele aflate la ofertă comercială. Ulterior, consumatorul este în drept să ceară vînzătorului, în unitatea de comerţ de unde a fost procurat în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar celui procurat dacă acest produs nu-i convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din alte cauze, cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculului corespunzător, cu excepția a 14 categorii de produse.

Tot în această perioadă, ai grijă la reclamele atrăgătoare, dar mincinoase!

Un exemplu de practici comerciale înșelatoare este situația cînd agentul economic plasează o reclamă pe geamul magazinului sau pe panoul publicitar prin care anunță că produsele sunt la 50% reducere, dar odată intrînd în magazin și examinînd produsele constați oferta doar pentru unele produse. Pentru evitarea situațiilor de interpretare eronată a ofertei publicitare se recomandă comercianților să specifice că oferta comercială este doar pentru produsele selectate și să se asigure că oferă consumatorilor produse cu reducerea maximă precum și că dispun de stocuri suficiente pentru toată perioada ofertei comerciale.

Dragi consumatori, nu ezitați să apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței atunci cînd se încalcă drepturile dumneavoastră în calitate de consumator. Ne puteți găsi la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 sau la adresa, mun. Chişinău, str.Vasile Alecsandri, 78 et.1.

 

01 Ноябрь | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 Октября | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 Октября | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...