În perioada 13-15 decembrie 2022, reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, participă la sesiunea de instruire în domeniul protecției consumatorului din cadrul proiectului Twinning Asistență tehnică finanțat de Uniunea Europeană care vizează „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova”.
Astfel, în contextul desfășurării misiunii a doua de asistență tehnică pe componenta trei al proiectului (Un nou cadru legal de îndreptare a supravegherii organizațiilor nebancare de credit este dezvoltat și pus în aplicare. Consolidarea capacităților pentru a asigura o piața financiară fără credit responsabili pe protecția consumatorilor, capabili să aplice eficient și corect practicile europene privind protecția consumatorilor), experții ANPC au analizat legea privind combaterea practicilor neloiale ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.
Prin urmare, aceștia au prezentat codul consumatorului și modul de interacțiune cu legea privind combaterea practicilor neloiale din România.
De asemenea, experții au oferit prezentări privind aspectele relevante legate de clauzele abuzive din contractele de credit pentru instituțiile financiare nebancare și exemple practice ANPC.