Dna Elena M. a procurat o maşină de spălat în valoare de circa 4600 lei de la un agent economic din localitate ce se ocupă cu comercializarea produselor industriale. Peste jumătate de an de la utilizare, maşina de spălat s-a defectat. Consumatoarea s-a adresat în Direcţia protecţie a consumatorului (Bălţi) pentru a obţine o consultanţă în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor şi ajutor în soluţionarea problemei cu care se confrunta.
În rezultatul informării agentului economic referitor la obligaţiile sale stipulate în art.18 al Legii privind protecţia consumatorilor, acesta a luat decizia de a soluţiona pe cale amiabilă problema consumatorului. Urmare a intervenţiei inspectorilor APC, consumatorului i-a fost înlocuită maşina de spălat cu una similară de calitate adecvată, conflictul fiind rezolvat pe cale amiabilă.
Important este că atît consumatorul, cît şi agentul economic să acţioneze cu bună-credinţă.
Agentul economic (vînzător) este obligat să asigure produsul tehnic complex cu documentele necesare (inclusiv instrucţiunea de utilizare, talonul de garanţie) şi să ofere informaţii corecte şi complete despre produs consumatorilor.
Iar consumatorul urmează să se familiarizeze cu cartea tehnică şi instrucţiunea de utilizare pînă la punerea în funcţiune a produsului achiziţionat. Este strict necesar ca la utilizarea produsului consumatorul să respecte instrucţiunile de instalare, utilizare şi a regulilor de păstrare prevăzute în documentaţia de însoţire. Consumatorii trebuie să fie conştienţi de faptul că utilizarea inadecvată a produsului poate condiţiona apariţia deficienţelor.
Pentru agenţii economici – comercianţi este cardinală cunoaşterea prevederilor art.18 al Legii privind protecţia consumatorilor. Acest fapt va favoriza soluţionarea adecvată a reclamaţiilor consumatorilor şi va evita eventualele litigii.
În cazul în care v-au fost lezate drepturile, nu ezitaţi, să apelaţi la APC care vă poate consilia gratuit telefonic (linia telefonică fierbinte 022 741464 şi 080028028 (apel gratuit din teritoriul Rep. Moldova)) sau pe adresa mun.Chișinău, str.Vasile Alecsandri, 78, etajul 1.