Recent, inspectorii Agenţiei au efectuat un control de stat planificat la un agent economic ce prestează servicii în domeniul reparării, montării, punerii în funcțiune, comercializării mijloacelor de măsurare, mașinilor de casă și control (MCC). În timpul controlului s-a constat că la prestarea serviciului de reparație, agentul economic nu respecta condițiile de mediu stabilite ca cerință obligatorie atît de producător, cît și de regulamentele metrologiei legale - pentru a păstra caracteristicile metrologice a mijloacelor de măsurare plasate pe piață. Totodată, fiind prost asigurat cu mijloace de măsurare la prestarea serviciului de reparație a mijloacelor respective, mijloacele de măsurare nu au fost legalizate metrologic.
Agentul economic nu dispunea nici de fișele de reparație referitoare la conținutul reparațiilor efectuate a aparatelor de cîntărit și a MCC, încălcînd cerințele stabilite în pct. 4 al RGML 02:2012 ,,Sistemul Național de Metrologie. Acordarea avizului tehnic de înregistrare", prin urmare fiind imposibil de stabilit elementele reparate ale produsului.
În privința agentului economic, au fost eliberate prescripțiile de interzicere a utilizării mijloacelor de măsurare, prescripțiile de înlăturare a neconformităților şi i-au fost aplicate sancțiuni conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova.
Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media
tel. 022 501 999