Agenția pentru Protecția Consumatorilor în colaborare cu autoritățile publice locale, instituții de învățămînt, centre comerciale, piețe etc. desfășoară ample campanii de informare a consumatorilor și agenților economici în mai multe localități din țară.
Consumatorii și agenții care au participat la evenimentele de informare au aflat despre modul corect de reclamare a produselor neconforme, de restituire a mărfii sau a contravalorii produselor neconforme, cît și despre practicile comerciale incorecte și clauzele abuzive în contracte.
Agenții economici au fost familiarizați cu prevederile legale ce țin de activitatea de întreprinzător desfășurată cît și cu bunele practici în relații cu consumatorii.
De asemenea, pe lîngă discuțiile purtate cu consumatorii, au fost distribuite peste 3000 materiale informative cu sfaturi și informații utile pentru consumatori.
APC vine să vă reamintească că scopul acestor vizite de consultanță este de a informa şi educa consumatorii. Prin aceste acțiuni, Agenția pentru Protecția Consumatorilor în calitate de organizatori tinde să contribuie la creşterea capacităţii decizionale a consumatorilor, să informeze consumatorii despre drepturile lor şi să prevină eventualele încălcări din partea agenților economici prin informarea și consilierea în domeniul prevederilor legale și bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor cît și să îmbunătățească calitățile serviciilor prestate de comercianți în toate localitățile Republicii Moldova.