Doi consumatori din or. Chișinău au procurat telefoane mobile din magazine specializate din capitală. Peste puțin timp de utilizare telefoanele s-au dovedit a fi cu defecte. Nefiind mulţumiți de calitatea produselor procurate s-au adresat la agenții economici, însă examinarea adresărilor era amînată, de cele mai multe ori. În urma petițiilor parvenite la Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC), inspectorii din cadrul agenției au demarat cercetări în cazurile înregistrate. Într-un final, petițiile consumatorilor au fost soluționate pe cale amiabilă, restituindu-li-se, astfel, contravaloarea produselor procurate, iar comerciantul a fost informat despre obligațiile și drepturile vînzătorului și avertizat să respecte drepturile consumatorilor, neadmițînd ulterior asemenea încălcări.
De obicei, agenții economici implicați demonstrează nereceptivitate și evită soluționarea cauzei. Totodată, refuză restituirea contravalorii produselor, încălcînd, astfel, Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor. Ulterior, tot mai mulți consumatori depun petiții la APC privind refuzul unor agenți economici de a preschimba produsul și de a restitui contravaloarea acestora. Potrivit art. 18 al legii de mai sus, remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs, serviciu, înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, deficienţe care nu sînt imputabile consumatorului, se face necondiţionat de către vînzător, prestator într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit prin contract.
În primul trimestru al anului 2016 au fost rezolvate 13 petiții pe cale amiabilă și 11,425 lei - despăgubiri acordate consumatorilor.
APC recomandă:
Înainte de a merge la cumpărături, țineți cont de următoarele recomandări:
- Nu vă lăsaţi impresionaţi de anunţul "marfa vândută nu se schimbă!" întrucât aveţi dreptul legal la una din următoarele opțiuni:
1. schimbarea produsului necorespunzător
2. restituirea contravalorii (şi după caz, la despăgubire)
3. reparația gratuită acestuia
- Citiţi atent informaţiile cu privire la produsele care sunt oferite de către agenţii economici (denumirea produsului, cantitatea, preţul, termenul de garanţie, riscuri previzibile, contraindicaţii, modul de utilizare etc.).
- Este importantant să cunoaștem că telefonul mobil de calitate corespunzătoare nu poate fi înlocuit sau restituit, în termen de 14 zile, deoarece este un produs de folosinţă îndelungată pentru care este stabilit termen minim de garanţie. De aceea, cumpărînd un telefon mobil, trebuie să ţinem cont de faptul că îl putem restitui/întoarce în magazin doar dacă depistăm neconformităţi. Prin urmare consumatorul trebuie să examineze atent produsul la momentul procurării în vederea alegerii acestuia în cunoştinţă de cauză după model, formă, opţiuni. Este necesar ca produsul să fie asigurat cu instrucţiune de utilizare în limba de stat şi talon de garanţie.
- Trecerea în revistă a regulilor de utilizare şi a condiţiilor de garanţie, poate evita situaţiile de utilizare necorespunzătoare a produsului. La rîndul său vînzătorul (agent economic) este obligat să asigure produsul cu documentele necesare de însoţire şi să ofere informaţii corecte şi complete despre produs consumatorilor.
Cunoaşterea de către consumator a drepturilor sale, este un prim pas în realizarea unor cumpărături reuşite, dar şi un suport bun în caz de apariţie a litigiului. Dacă v-ați ciocnit cu asemenea situații, Hotărîrea Guvernului Nr. 1465 din 08.12.2003 cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie vă poate fi de folos. Potrivit acestei hotărîri, odată cu depunerea reclamaţiei trebuie să prezentați și bonul de casă sau alt document care confirmă efectuarea cumpărăturii.
Dragi consumatori, nu ezitați să apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor atunci cînd se încalcă drepturile dumneavoastră în calitate de consumator. Ne puteți găsi la Telefonul Consumatorului 022 74-14-64, 0 800 20028 sau la adresa, mun. Chişinău, sectorul Centru, str.Vasile Alecsandri, 78.