DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Asociațiile de gestionare a fondului locativ în vizorul APC
Asociațiile de gestionare a fondului locativ în vizorul APC
03 September | 2014
Asociațiile de gestionare a fondului locativ în vizorul APC
eye
1205

Agenția pentru Protecția Consumatorilor a inițiat o campanie de verificare a asociațiilor ce se ocupă de gestionarea blocurilor de locuințe.

În cadrul controalelor, inspectorii examinează următoarele aspecte:

  • Respectarea prevederilor actelor normative și legislative aplicate și corespunderea serviciilor prestate consumatorilor, în special respectarea Hotărîrii Nr. 191 din 19.02.2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă;
  • Examinarea contractelor încheiate cu consumatorii,identificarea cazurilor de practici comerciale înșelatoare sau clauze abuzive incluse în contracte.

Despre rezultate vă vom anunța ulterior.

Informație utilă pentru consumatori !

Contractul de administare a blocului de locuințe este încheiat între proprietarii de locuințe și autoritatea ce gestionează blocul de locuințe este necesar să prevadă expres toate clauzele contractuale stabilite prin HG nr.191 din 19.02.2002. Aceste clauze sunt:

  • Numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
  • Obiectul contractului;
  • Drepturile părţilor;
  • Obligaţiile părţilor;
  • Perioada de acţiune a contractului;
  • Preţul lucrărilor contractate şi modalităţile de plata;
  • Garanţii şi evaluarea calităţii lucrărilor îndeplinite;
  • Responsabilităţile părţilor;
  • Operare de modificare şi reziliere a contractului;
  • Soluţionarea litigiilor;
  • Condiţii suplimentare;
  • Rechizitele părţilor.

Dragi consumatori, nu uitați că aveți dreptul să fiți informați detaliat despre volumului, termenului caracteristicilor calitative ale serviciilor ce urmează a fi efectuate, modul de evaluare a calităţii lucrărilor effectuate, deasemenea, referitor la folosirea mijloacelor financiare primite de administrator

Conform Hotărîrii Nr. 191 din 19.02.2002, aveți dreptul consumatorului de a solicita reducerea plăţilor pentru serviciile prestate necorespunzător.

Fiți atenți cînd semnați contractele la următoarele aspecte:

  • Perioada de acțiune a contractului;
  • Garanţii şi evaluarea calităţii lucrărilor îndeplinite;
  • Modificarea și rezilierea contractului;
  • Modalitatea de soluționarea a litigiilor;

Mai multe detalii aflați din

APC face apel la consumatori să fie atenți la clauzele din contractele ce le semnează și în caz dacă ați depistat clauze ce vă par a fi dubioase sau nu au o explicație clară din partea agentului economic, adresați-vă pentru o consultație la numărul de telefon - 022 74-14-64 și 0 800 280 28 (apel gratuit din raioanele țării).

01 November | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 October | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 October | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...