Un consumator din r-nul Edineț a procurat recent un televizor de tip TV-32 B 320. După o lună de la utilizarea acestuia, pe ecranul televizorului au început să apară fâșii colorate verticale și orizontale. În acest context, consumatorul s-a deplasat la magazinul de electrocasnice vizat, pentru a demonstra nefuncționarea acestuia. Agentul economic a recepționat produsul, declarând că timp de 2 săptămâni va rezolva această problemă. După depășirea acestui termen, consumatorul s-a întors la magazinul de aparate electrocasnice din Edineț, unde agentul economic i-a răspuns că televizorul încă nu a fost reparat din motiv că nu ar fi avut mașină , al cărei șofer să se deplaseze la Chișinău. Ulterior, agentul economic l-a înștiințat pe consumator că televizorul se află la reparație în capitală, ajungând la locul cu pricina, acesta a primit informație că aparatul electrocasnic încă nu a ajuns la service centru.
În urma acestui eveniment, vânzătorul punctului comercial din Edineț a mai încercat să convingă consumatorul că televizorul a suportat o lovitură în timpul transportării acestuia la magazin, fapt cu care consumatorul nu a fost de acord. Solicitând de la vânzător Registrul de reclamații, acesta nu i l-a putut oferi. În consecință, consumatorul a apelat la LINIA VERDE a Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, 0 800 28 028, număr de telefon gratuit în rețeaua fixă pentru consumatorii din raioanele Republicii Moldova, unde a semnalizat problema cu care s-a confruntat și a fost sfătuit să depună o petiție în adresa instituției pe care a trimis-o prin intermediul oficiului poștal. În urma depunerii unei plângeri în scris, consumatorul și-a revendicat drepturile, fiindu-i restituită contravaloarea produsului procurat.