Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, în rezultatul examinării petițiilor parvenite de la consumatori, precum și în urma efectuării controalelor planificate și inopinate, inspectorii APCSP au constatat abateri de la cadrul legal în activitatea agenților economici, prin care au fost întocmite procese-verbale și propuse spre sancționare.
Astfel, în fiecare zi de marți, în cadrul instituției se desfășoară ședințe de examinare a cauzelor contravenționale, în cadrul cărora Directorul sau Directorul adjunct al autorității, în calitate de agent constatator împuternicit în conformitate cu prevederile art. 408 al. 4 al Codului contravențional, aplică sancțiuni.
La data de 06 octombrie 2020, a avut loc examinarea proceselor verbale cu privire la constatarea contravențiilor întocmite față de agenții economici și au fost trași la răspundere contravențională, în rezultat li s-au aplicat amenzi persoanelor fizice și juridice în sumă de 155 000 lei.
Menționăm, în cazul în care persoana juridică comite repetat, în decursul unui an aceeași încălcare, acesta se sancționează cu amendă în mărime dublă și ulterior triplă din suma amenzii.