Recent, inspectorii Agenţiei au efectuat controale planificate la mai mulţi agenţi economici din localităţile rurale ale raionului Ştefan Vodă. În rezultatul controalelor, au fost depistate o serie de încălcari grave în ceea ce priveşte expunerea spre comercializare a produselor alimentare (termenul de valabilitate expirat, condiţii antisanitare, nerespectarea condiţiilor de păstrare prescrise de producători, etc.). Aşa dar, doar la un comerciant au fost depistate 14 loturi de produse alimentare expuse spre comercializare cu termenul de valabilitate expirat fapt ce reprezenta un pericol pentru sănătatea consumatorilor. Produsele neconforme au fost scoase din comercializare prin eliberarea prescripţiilor respective. Pentru admiterea încălcărilor, pe numele persoanelor juridice şi fizice responsabile au fost întocmite procese-verbale conform prevederilor Codului Contravenţional al Republicii Moldova.
Stimaţi consumatori, vă atragem atenţia să fiţi prudenţi atunci cînd procuraţi produse alimentare, mai ales în această perioadă caniculară, produsele pot fi comercializate cu termenul expirat şi contaminate, ceea ce poate afecta grav sănătatea dumneavoastră, producîndu-vă intoxicaţii. Vă îndemnăm ca în această perioadă să procuraţi produsele alimentare, mai ales cele uşor perisabile, cum ar fi ouăle, carnea, produsele lactate şi peştele proaspăt, doar din locurile autorizate care asigură condiţiile igienico-sanitare specifice, păstrate în frigidere şi unde există certitudinea că aceste produse au fost supuse testărilor respective.
În cazul în care, aveţi de reclamat produse necorespunzătoare, nu ezitați să apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor la LINIA FIERBINTE 022 74-14-64 sau la adresa, mun. Chişinău, sectorul Centru, str.Vasile Alecsandri 78, etajul 1/5.
Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media
tel. 022 501 999