Reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, la data de 30 martie curent, au participat la o ședință tematică în vederea abordării problemelor ce țin de combaterea contrafacerii în Republica Moldova și impactul acesteia asupra economiei locale, organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).
Astfel, au fost puse în discuții eficientizarea dialogului public-privat în vederea consolidării sistemului de protecție a proprietății intelectuale și perfecționarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru buna asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova.
În cadrul ședinței au fost abordate aspecte precum creșterea nivelului de conștientizare a populației cu privire la importanța respectării drepturilor de proprietate intelectuală, sporirea capacităților instituționale și intensificarea colaborării între instituțiile responsabile de asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. În plus, au avut loc discuții referitoare la competențele autorităților de constatare și examinare a contravențiilor în domeniul proprietății intelectuale și calitatea de agent constatator a acestora.
Au fost prezenți reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, dar și a reprezentanţilor titularilor de drepturi.