DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Reprezentanții ISSPNPC au efectuat o vizită la Ambasada Republicii Moldova în Polonia
Reprezentanții ISSPNPC au efectuat o vizită la Ambasada Republicii Moldova în Polonia
30 Septembrie | 2022
Reprezentanții ISSPNPC au efectuat o vizită la Ambasada Republicii Moldova în Polonia
eye
670

La data de 30 septembrie curent, delegația Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecției Consumatorilor, au efectuat o vizită de lucru în Polonia, în acest context reprezentanții au avut o întrevedere cu personalul Ambasadei Republicii Moldova în Polonia.

 Astfel, discuțiile au fost bazate pe schimbul de experiență dintre cele două state, preluarea celor mai bune practice dar și oportunitățile de intensificare a colaborării moldo-poloneze în domeniul protecției consumatorilor și supravegherii pieței cu Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și Concurenței (UOKiK) din Polonia . De asemenea, s-au stabilit acțiuni și pași care urmează a fi întreprinși pentru continuarea cooperării dintre cele două instituții omoloage.

01 Noiembrie | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 Octombrie | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 Octombrie | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...