Reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Consumatorilor participă, în perioada 5-6 iulie curent, la reuniunea Sub-Comitetului RM – UE pentru economie, aspect sociale și sectoriale – Clusterul II „ Industrie și politici antreprenoriale, minerit și materie primă, turism, dreptul companiilor și guvernanță, protecția consumatorilor și fiscalitate, care se desfășoară la Bruxelles.
În cadrul întrunirii vor fi analizate mai multe aspect ale protecției consumatorilor din perspectiva implementării Acordului de asociere a RM cu UE. Astfel, vor fi discutate laturi ce țin de cooperarea fortificată în domeniul protecției consumatorului și perspectiva pentru ajustarea legislației (după cum a fost stabilit în Anexa IV a Acordului de Asociere) precum și actualizarea cu privire la proiectele de acte legislative în același domeniu.
Pe agenda zile sunt puse în discuții și perspectivele pentru promovarea schimbului de informații cu privire la sistemele de protecție a consumatorului, inclusiv legislația cu privire la protecția consumatorului și aplicarea ei, siguranța produselor destinate consumatorilor, sisteme de schimb de informații, educația/constientizarea și împuternicirea consumatorului și desp[gubirea acestuia.
Andrian Bunduc, șeful Direcției Control metrologic și produse petroliere din cadrul APC prezintă un raport la capitolul protecţia consumatorilor în corespundere cu legislaţia UE, prin campanii de mediatizare şi informare. Totodată, este pusă în discuție și posibilitatea introducerii în programul școlar a unui obiect de studiu despre protecția consumatorului.
Amintim că Agenția pentru Protecția Consumatorilor beneficiază de proiectul finanțat de UE "Sprijin pentru procesul ZLSAC în Republica Moldova” (DCFTA Project). Proiectul dat prevede acordarea suportului privind consolidarea instituţională şi întărirea capacităţilor Agenţiei, prin instruirea angajaţilor, privind aspectele de implementare a noului cadru legal şi normativ, dotarea cu echipamente - teste necesare în activitatea de control, în scopul educării şi informării consumatorilor, consolidării cunoştinţelor agenţilor economici, în vederea realizării angajamentelor asumate în Acordul de Asociere RM-UE.