Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC), la data de 16 mai 2023 a organizat o masă rotundă cu reprezentanții mărcii comerciale CLEBER.
Prin aceste acțiuni, ISSPNPC, în calitate de autoritate publică centrală abilitată cu atribuții de protecție a consumatorilor, tinde să consilieze mediul de afaceri şi să prevină eventualele încălcări din partea agenților economici.
În cadrul întrunirii au fost informați/instruiți cu privire la prevederile Legii privind protecția consumatorilor nr. 105/ 2003, Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 466 /2022, Legea 235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii, Legea 231/2010 privind comerțul interior și altele utile activității pe care o practică agentul economic.
S-au pus în discuție:
- reguli generale de comerț,
- reguli de certificare a produselor,
- lista produselor de calitate corespunzătoare care nu pot fi returnate,
- practicile comerciale incorecte,
- modalitatea și drepturile de returnare a produselor și termenele lor; etc.
Se consideră vizită de consultanță orice formă de acordare a consultanței alta decât de verificare, revizie, audit, evaluare şi/sau analiză exercitată de către un organ de control, cu scopul de a constata respectarea legislației și de a verifica unele fapte relevante pentru domeniul de control al organului în cauză, la faţa locului şi/sau prin solicitare directă de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii prin poştă, inclusiv prin poșta electronică, sau prin telefon, informaţie pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să o ofere.
Mixăm pe crearea unui sistem funcțional al parteneriatului dintre Inspectorat şi mediul de afaceri, de la egal la egal, care facilitează relaţiile reciproce de colaborare și asigurarea unui climat favorabil în scopul familiarizării acestora cu legislaţia în vigoare şi îndrumării acestora spre respectarea corectă a legislației.