La 08 noiembrie curent, șeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC), dl Sergiu Dărănuță a avut o întrevedere cu dl Aureliu Casian, directorul executiv din cadrul Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității (UIPAC).
În cadrul ședinței s-a discutat referitor la necesitățile și prioritățile instituției, identificarea detaliată a lacunelor care trebuie eliminate în mod prioritar, modernizarea și fortificarea capacităților ISSPNPC. Digitalizarea proceselor fiind unul din instrumentele de bază pentru care se mizează întru asigurarea accesului rapid și eficient la serviciile oferite de instituțiile din domeniul infrastructurii calității.
Proiectul de sprijin a sectorului întreprinderilor micro, mici și mijlocii (IMMM), va fi lansat în curând de către Banca Mondială, pentru perioada 2022-2027 prin intermediul Ministerului Economiei.