Unii agenți economici care prestează servicii de comercializare a produselor alimentare continue să încalce drepturile consumatorilor. Recent, reprezentanții Agenției pentru Protecția Consumatorilor au fost sesizați de către un cetățean pătimaș pentru a efectua un control inopinant la un agent economic care ar fi vîndut cetățeanului un hamburger cu păr. În rezultatul examinării organoleptice și explicațiilor din partea vînzătoarei, s-a constatat că cauza a fost nerespectarea normelor sanitare la etapa fabricării chiflei (părul fiind încorporat în chiflă în timpul procesului tehnologic de fabricare). Vina a aparținut, în mod evident, secției de producere a chiflelor din partea întreprinderii inspectate, care presta aceste servicii în orașul Chișinău. Neconformitățile depistate contravin prevederilor art. 7 alin. (5) al Legii RM „Privind protecția Consumatorilor" nr. 105-XV din 13.03.2003. În acest caz, au fost întocmite procesele-verbale cu privire la contravenție conform Codului Contravențional al RM art. 344 alin. (2) lit. b)
Agenția pentru Protecția Consumatorilor atrage atenția cetățenilor să fie prudenți și atenți atunci cînd procură produse alimentare, în cazul în care vor fi încălcate drepturile dumneavoastră, nu ezitați să ne contactați la numărul de telefon al Liniei fierbinți 022 741 464 și 0 800 280 28 (apel gratuit din raionele țării).
Serviciul de Informare și Comunicare cu Mass-Media
tel. 022 501 999