Comunicat de presă privind subiectul
„Rezultatele controlului de stat efectuat la unităţile fast-food - marca comercială ,,Gustoşel", al ÎI ,,Grivenco V.V."
În scopul supravegherii calităţii produselor plasate pe piaţă, în perioada 04.04.2011-05.04.2011, de către Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor (IPSSPMPC) au fost efectuate două controale de stat la ÎI ,,Grivenco V.V."-marca comercială ,,Gustoşel".
La gheretele ,,Gustoşel", amplasate pe str. Cuza-Vodă colţ cu str. Independenţei şi bd. Mircea cel Bătrîn 23/5 din mun. Chişinău, se comercializează bucate fast-food, găini gril, plăcinte şi băuturi răcoritoare.
În cadrul controalelor de stat efectuate la acest agent economic, au fost depistate următoarele încălcări:
- lipsa documentelor de autorizare;
- neafişarea la vedere a informaţiei pentru consumatori;
- lipsa aparatului de casă şi control;
- lipsa facturilor fiscale şi a certificatelor de conformitate, calitate precum şi a certificatelor igienice pentru produse;
- produse culinare cu termen de valabilitate expirat şi în lipsa totală a etichetării produselor;
- utilizarea mijloacelor de măsurare cu termenul de verificare metrologică expirat.
Pentru încălcările depistate în cadrul controalelor au fost aplicate următoarele măsuri:
- prescripţii de interzicere temporară a loturilor de produse alimentare şi materie primă în cantitate de 98,200 kg.
- prescripţii de interzicere a mijloacelor de măsurare;
- act intermediar privind încălcările depistate;
- procese-verbale cu privire la contravenţie în baza Codului Contravenţional al Republicii Moldova.
Totodată, în rezultatul controalelor de stat efectuate, au fost sesizaţi Direcţia Generală Control Fiscal din mun. Chişinău, Centrul de Sănătate Publică din mun. Chişinău, Serviciul Sanitar Veterinar de Stat al mun. Chişinău, Comisariatul de poliţie al sectorului Botanica din mun. Chişinău, Comisariatul de poliţie al sectorului Ciocana din mun. Chişinău.
Sfaturi pentru consumatori:
- Refuzaţi produsele care prezintă semne organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului sau care prezintă semne de infectare cu paraziţi;
- Refuzaţi produsele care prezintă aspect necorespunzător (maioneza cu aspect modificat, cu separarea de faze etc);
- Acordaţi o atenţie deosebită condiţiilor de igienă din cadrul localului şi a personalului de servire;
- Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;
- Refuzaţi produsele pentru care aveţi dubii în ceea ce priveşte gradul de prospeţime;
- În cazul în care suferiţi de alergie la un component alimentar, nu ezitaţi să solicitaţi vînzătorului informaţii referitoare la aceste ingrediente;
- La recepţia comenzii, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriţi să reclamaţi calitatea/siguranta unui produs.
În caz, că aveţi de reclamat produse sau servicii necorespunzătoare, sesizaţi Inspectoratul (mun. Chişinău, str. E. Coca 28, bloc. III, bir.12, fax: 218-522), iar în situaţia în care aveţi nevoie de o consultaţie, linia telefonică directă a consumatorilor vă stă la dispoziţie (tel.74-14-64).