DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Comunicat de presă privind subiectul «Rezultatele controlului de stat efectuat la etapa de recepţ...
Comunicat de presă privind subiectul «Rezultatele controlului de stat efectuat la etapa de recepţionare, păstrare şi comercializare a produselor alimentare la S.C. ,,Octopus-Prof” SRL »
19 Mai | 2011
Comunicat de presă privind subiectul «Rezultatele controlului de stat efectuat la etapa de recepţionare, păstrare şi comercializare a produselor alimentare la S.C. ,,Octopus-Prof” SRL »
eye
879

În scopul supravegherii calităţii produselor plasate pe piaţă, în perioada 21.04.2011-22.04.2011, de către Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor (IPSSPMPC) a fost efectuat un control de stat la depozitul en-gross, amplasat pe str. Varniţa 20, din mun. Chişinău.

În cadrul controlului de stat efectuat, au fost depistate următoarele încălcări:

-5 loturi de produse alimentare cu marcare neconformă (indicarea incompletă a denumirii produsului);

-2 loturi de produse alimentare (conserve din legume şi biscuiţi) cu termenii de valabilitate expiraţi;

-2 loturi de ceai pur Ceylon ,,Naţional" (căpşună şi zmeură) cu încălcarea cerinţelor prescrise (care pot induce în eroare consumatorul în ce priveşte compoziţia produsului).

În scopul verificării calităţii ceaiului pur din Ceylon ,,Naţional" (căpşună/zmeură), ambalaj 1/30 g., producător - SRL ,,Ducesa Prim", au fost prelevate probe, care au fost supuse încercărilor de laborator.

Conform rapoartelor de încercări din data de 26.04.2011, mostrele de ceai prelevate nu corespund cerinţelor prescrise după indicii organoleptici şi anume: în produsele menţionate lipsesc bucăţele şi arome de căpşună/zmeură corespunzător, iar conform marcării, în compoziţie este necesar să fie prezente bucăţele şi arome căpşună/zmeură.

Pentru încălcările depistate în cadrul controalelor au fost aplicate următoarele măsuri:

- prescripţii de interzicere temporară a loturilor de produse alimentare;

- prescripţii de remediere a încălcărilor;

-procese-verbale cu privire la contravenţie în baza Codului Contravenţional al Republicii Moldova.

Sfaturi pentru consumatori:

!!! Orice consumator este în drept (în cazul în care are dubii în privinţa calităţii produselor) să ceară de la vînzător prezentarea certificatului ce confirmă calitatea acestuia;

  • Cereţi un document ce atestă faptul cumpărăturii: bon, chitanţă cu data cumpărării, denumirea agentului economic, a produsului şi valoarea.
  • Nu vă lăsaţi influenţaţi de reclamă şi ambalaj, deoarece reclama poate fi neadevărată şi înşelătoare.

La alegerea unui ceai calitativ:

  • Cumpăraţi ceaiul doar în magazine specializate.
  • Ceaiul trebuie să fie ambalat în ţara producătoare.
  • Ceaiul îşi pierde calităţile în timp, aşadar asiguraţi-vă că materia primă a fost recoltată cu cel mult 1,5 ani în urmă.
  • Cutia de ceai trebuie să aibă o „fereastră" transparentă prin care să se vadă conţinutul ei.
  • În ceaiul de calitate superioară toate frunzele sunt identice.
  • Pe cutie întotdeauna trebuie să fie indicat termenul de valabilitate.
  • În cazul în care ceaiul e ambalat într-o cutie de carton, în interiorul acesteia trebuie să fie un ambalaj de hîrtie de staniol.
  • O băutură calitativă nu este niciodată ieftină.
  • Dacă ceaiul deja cumpărat nu vă inspiră încredere, puteţi testa calitatea acestuia cu ajutorul unei lămîi. Puneţi în ceai o felie de lămîie - dacă băutura se deschide la culoare, fiţi liniştiţi - ceaiul e calitativ. Dacă nuanţa nu se schimbă, înseamnă că aveţi în cană un produs contrafăcut.

Atenţie !!! Consumatorul informat se asigură cu cumpărături de bună calitate astfel şi de o sănătate garantată!

În caz, că aveţi de reclamat produse sau servicii necorespunzătoare, sesizaţi Inspectoratul (mun. Chişinău, str. E. Coca 28, bloc. III, bir.12, fax: 218-522), iar în situaţia în care aveţi nevoie de o consultaţie, linia telefonică directă a consumatorilor vă stă la dispoziţie (tel.74-14-64).

Secţia relaţii cu consumatorii şi mass-media

19.05.2011

01 Noiembrie | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 Octombrie | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 Octombrie | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...