Recent, un consumator a procurat cîteva zeci de kilograme de cartofi de la un agent economic ce prestează servicii comerciale pe teritoriul unei pieţi din or. Cahul. Venind acasă și încercînd să planteze cartofii în pămînt, s-a dovedit că produsul este necalitativ pentru plantare. Ulterior, consumatorul s-a adresat către agentul economic cerînd restituirea contravalorii produsului procurat. Agentul categoric a refuzat satisfacerea cererii consumatorului, astfel încălcînd drepturile acestuia. Pentru a-şi găsi dreptatea, consumatorul s-a adresat la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor cu sediul la Cahul. În baza petiţiei depuse de consumator, Direcţia protecţia consumatorilor Cahul a iniţiat examinarea de urgenţă a problemei stipulate în petiţie. În rezultatul intervenţiei inspectorilor Agenţiei, agentul economic a soluţionat revendicările consumatorului restituind contravaloarea produsului.
Dragi cetăţeni, în cazul în care v-au fost lezate drepturile în calitate de consumatori, nu ezitaţi să apelaţi la Agenţie care vă poate consilia gratuit la numărul 022 741 464 sau 0800 280 28 (apel gratuit pe tot teritoriul Republicii Moldova) ajutîndu-vă să depuneți şi o plîngere la sediul A.P.C. , mun. Chişinău, str.Vasile Alescandri 78, et. 1, bir. 101.
Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media
tel. 022 501 922