Vineri, 01 noiembrie 2013, inspectorii Agenției pentru Protecția Consumatorilor (APC), în baza sesizării Direcției Investigare a Fraudelor au depistat faptul depozitării unui lot de ouă de găină în cantitate de 9360 bucăți în valoare totală de 14976 lei cu marcarea neautentică despre data fabricării. Astfel, la momentul controlului, 01.11.2013, inspectorii au constatat că pe ouă era indicată o dată a ouatului din viitor - 04.11.2013.
Acest fapt reprezintă o încălcare a legislației privind protecția consumatorilor, pentru care Agenția a emis prescripția de interzicere a lotului neconform și a incheiat un proces-verbal cu privire la contravenție pentru faptul prezentării de informaţii neautentice despre caracteristicile produselor.
Controlul a avut loc în mun. Chișinău la depozitul distribuitorului de oua a unei companii avicole din raionul Cimișlia.
De asemenea, APC va sesiza Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, pentru a intreprinde măsuri întru excluderea probabilității plasării produselor avicole neconforme pe piață.
Serviciul de Informare și Cominicare cu mass-media
Tel.:022 501 999