APCSP s-a autosesizat în cazul filmulețului care a devenit viral pe rețelele de socializare în privința stației Petrom Moldova de la gara de sud.
Inspectorii au efectuat o cumpărătură de control pentru a se convinge, de starea tehnică și metrologică a distribuitorului de combustibil de la care s-a alimentat consumatorul.
În acest sens, inspectorii s-au comportat exact ca și consumatorul din imagini, solicitând alimentarea produselor petroliere în ambalajul consumatorului, cantitatea căreia ulterior a fost măsurată cu măsura etalon din dotarea APCSP.
Astfel, în cadrul controlului inopinat s-a stabilit că rezultatele verificării metrologice sunt satisfăcătoare or, eroarea relativă a distribuitoarelor de combustibil se încadrează în limitele erorii tolerate de ±0,5%, prevăzută de Norma de Metrologie Legală NML 3-06:2016 (ceea ce reprezintă „+- 50 ml” de combustibil la fiecare 10 l alimentat). Agenția menționează că nu a fost confirmată înșelarea la pompă!
Cu toate acestea, APCSP consideră necesar a clarifica unele reguli privind modul de alimentare a produselor petroliere care necesită a fi respectate fără excepție.
Așadar, APCSP informează că potrivit pct. 51 din Regulamentului de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere Alimentarea automobilelor şi altor mijloace de transport la coloanele de distribuţie a produselor petroliere şi uleiurilor se efectuează de către operatorul staţiei ori de către şofer, în mod independent, sub supravegherea operatorului.
De asemena se permite, livrarea produselor petroliere în ambalajul cumpărătorului însă doar în canistre metalice.
Cu toate acestea, în cazul canistrelor destinate exclusiv în acest scop, urmează a se citi în mod obligatoriu informația de pe etichetă.
În scopul, evitării unui incendiu sau a poluării mediului, evitați utlizarea canistrelor în preajma unei surse de scântei.
Alimentați canistrele doar pînă la linia de umplere și nu admiteți supraplinul ambalajului. În caz contrar datorită diferenței de temperatură, volumul ar putea crește și în rezultat poate provoca scurgeri de produse petroliere care se pot solda cu riscuri pentru mediu, sănătatea, viaţa şi proprietatea persoanelor.