Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, a recepționat o serie de plângeri de la cetățeni privind calitatea necorespunzătoare a produselor comercializate, din care unul din ei a procurat de la un agent economic o saltea, pentru care a achitat 25 400 lei. În scurt timp, consumatoarea a rămas nemulțumită de produsul achiziționat, deoarece produsul nu corespundea cerințelor. În această situație, femeia a solicitat restituirea banilor.
Consumatoarea s-a adresat către agentul economic însă acesta a refuzat să îi ofere un răspuns, din acest motiv consumatoarea indignată a apelat la Agenție pentru a-și găsi dreptatea. Dreptatea a fost de partea consumatoarei. În urma examinării circumstanțelor produse de către inspectorul APCSP, acesta a întreprins acțiunile necesare pentru restituirea contravalorii saltelei în suma de 25 400 lei.