DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Webinar organizat de ISSPNPC cu tematica : "Reguli generale de protecție a consumatorilor, prin p...
Webinar organizat de ISSPNPC cu tematica :
18 March | 2024
Webinar organizat de ISSPNPC cu tematica : "Reguli generale de protecție a consumatorilor, prin prisma Legii nr.105/2003 privind protecția consumatorilor". 
eye
770

La 14 martie curent, în ajunul Zilei Mondiale a Dreprurilor Consumatorilor,  Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizii,  a organizat un webinar cu genericul "Reguli generale de protecție a consumatorilor, prin prisma Legii nr.105/2003 privind protecția consumatorilor".   

Scopul webinarului a fost de a aduce la cunoștință consumatorilor dar și mediului de afaceri, cela mai noi și actuale prevederile legale cu privire la legislația în domeniul drepturilor consumatorilor.

Ținem să menționăm, faptul că legislația pe acest domeniul are unele modificări, care au intrat în vigoare în luna februarie 2024, pentru detalii accesați link-ul atașat: Legea 105/2003 privind protecția consumatorilor

În cadrul webinarului au participat peste 30 de persoane cointeresate, ISSPNPC a comunicat acestora despre următoarele aspecte:

  • drepturile consumatorilor ;
  • conformitatea produselor;
  • etichetarea produselor ;
  • înlocuirea și returnarea produsului de calitate corespunzătoare, etc.

Prioritatea ISSPNPC este asigurarea protecției drepturilor consumatorilor prin monitorizarea și supravegherea pieței, fapt ce permite prezența pe piață a produselor și serviciilor conforme și calitative.

Se consideră webinar, ședințe de informare, mese rotunde sau vizite de consultanță orice formă de acordare a consultanței alta decât de verificare, revizie, audit, evaluare şi/sau analiză exercitată de către un organ de control, cu scopul de a constata respectarea legislației și de a verifica unele fapte relevante pentru domeniul de control al organului în cauză, la faţa locului şi/sau prin solicitare directă de la persoana controlată a documentației şi a altei informații prin poştă, inclusiv prin poșta electronică, sau prin telefon, informație pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să o ofere.

Se pune accentul pe crearea unui sistem funcțional al parteneriatului dintre ISSPNPC, consumator şi mediul de afaceri, de la egal la egal, care facilitează relaţiile reciproce de colaborare și asigurarea unui climat favorabil în scopul familiarizării acestora cu legislaţia în vigoare şi îndrumării acestora spre respectarea corectă a legislației.

01 November | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 October | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 October | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...