Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), la 19 februarie curent, a efectuat o vizită de informare a tinerilor consumatori din Liceul Teoretic "Matei Basarab" din or. Basarabeasca.
Tinerii au fost informați despre drepturile care le au în cazul produselor necorespunzătoare, modalitatea de reclamare a neconformităților precum și alte informații utile întru depistarea eventualelor practici comerciale înșelătoare la acare apelează comercianții pentru a induce în eroare consumatorii.
APCSP a abordat și mediul de afaceri din localitate desfășurând o vizită de consultanță. Prin aceste acțiunii, APCSP, în calitate de autoritate publică centrală abilitată cu atribuții de protecție a consumatorilor, tinde să contribuie la creşterea capacităţii decizionale a consumatorilor, să consilieze mediul de afaceri şi să prevină eventualele încălcări din partea agenților economici.
Condiţiile actuale solicită crearea unui sistem funcțional al parteneriatului dintre Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței şi mediul de afaceri, de la egal la egal, care va facilita relaţiile reciproce de colaborare și va asigura un climat favorabil în scopul familiarizării acestora cu legislaţia în vigoare şi îndrumării acestora spre respectarea corectă a legislației.
Prezenta vizită de consultanță respectă prevederile Legii privind protecția consumatorilor nr. 105 din 13.03.2003, Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1089 din 18 decembrie 2017 şi alte prevederi ale legislației în vigoare.
Se consideră vizită de consultanță orice formă de acordare a consultanței alta decât de verificare, revizie, audit, evaluare şi/sau analiză exercitată de către un organ de control, cu scopul de a constata respectarea legislației și de a verifica unele fapte relevante pentru domeniul de control al organului în cauză, la faţa locului şi/sau prin solicitare directă de la persoana controlată a documentaţiei şi a altei informaţii prin poştă, inclusiv prin poșta electronică, sau prin telefon, informaţie pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să o ofere.