DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Unele sfaturi utile la achiziționarea produselor
Unele sfaturi utile la achiziționarea produselor
25 January | 2021
Unele sfaturi utile la achiziționarea produselor
eye
1387

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) vine cu recomandări pentru consumatori care, în perioada ofertelor de sezon urmează să achiziționeze produse la ofertă sau au fost victime unor tentative de înșelare sau induși în eroare prin oferirea unor informații incomplete sau evazive.

Cumpărăturile din această perioadă pot fi făcute în siguranță dacă:

  • Întocmiți o listă cu produsele pe care doriți să le achiziționați și cu prețurile actuale ale acestora. Acest lucru vă va ajuta să evitați falsele reduceri de prețuri, de exemplu atunci când comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul astfel majorat.
  • Verificați toate detaliile produsului pe care doriți să-l achiziționați și cereți informații suplimentare din timp, dacă este cazul. Prețul mic al unor produse de multe ori poate reflecta calitatea îndoielnică a acestuia, deci mare atenție la producător, integritatea produsului și ambalajului, cât și la specificațiile tehnice.
  • În toate cazurile solicitați eliberarea bonului de casă, oferirea certificatului de garanție pentru produsele de folosinţă îndelungată pe suport de hârtie sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil consumatorului. Lipsa documentelor care confirmă achiziţionarea produsului poate duce la imposibilitatea satisfacerii revendicărilor consumatorilor de către APCSP.
  • În cazul comerţului electronic, verificați stocul existent al produselor, prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA), dacă prețul include și costul de livrare. Înainte de a transmite comanda verificați, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul.
  • În cazul comerţului electronic, furnizorul de servicii trebuie să confirme, fără amânări nejustificate, prin mijloace electronice, recepţionarea informaţiei privind comanda, inclusiv acceptarea sau respingerea comenzii făcute.
  • Fă capturi de ecran sau imprimă informațiile oferite în cadrul promoțiilor pentru a te asigura că comerciantul nu-ți va întinde o capcană.
  • Asigură-te că ai nevoie de produsele aflate la ofertă comercială. Ulterior, consumatorul este în drept să ceară vânzătorului, în unitatea de comerţ de unde a fost procurat în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar celui procurat dacă acest produs nu-i convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din alte cauze, cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculului corespunzător, cu excepția a 14 categorii de produse.
  • În perioada termenului de garanţie, consumatorii depun reclamaţiile referitoare la produsele necorespunzătoare iniţial vânzătorului sau prestatorului. Odată cu depunerea reclamaţiei, consumatorul prezintă o copie de pe bonul de casă sau o copie de pe alt document care confirmă efectuarea cumpărăturii (inclusiv certificatul de garanţie).

Tot în această perioadă, ai grijă la reclamele atrăgătoare, dar mincinoase!

Un exemplu de practici comerciale înșelătoare este situația când agentul economic plasează o reclamă pe geamul magazinului sau pe panoul publicitar prin care anunță că produsele sunt la 50% reducere, dar odată intrând în magazin și examinând produsele constați oferta doar pentru unele produse. Pentru evitarea situațiilor de interpretare eronată a ofertei publicitare se recomandă comercianților să specifice că oferta comercială este doar pentru produsele selectate și să se asigure că oferă consumatorilor produse cu reducerea maximă precum și că dispun de stocuri suficiente pentru toată perioada ofertei comerciale.

Dragi consumatori, nu ezitați să apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței atunci când se încalcă drepturile dumneavoastră în calitate de consumator. Ne puteți găsi la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 sau la adresa, mun. Chişinău, str.Vasile Alecsandri, 78 et.1.

01 November | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 October | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 October | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...