În contextul în care securitatea și sănătatea în muncă reprezintă unul dintre domeniile cele mai dezvoltate ale politicii Uniunii Europene referitoare la ocuparea forței de muncă și a mediului de afaceri, inspectorii APCSP demarează activități de consultanță în cadrul întreprinderilor de producere, piețelor comerciale și magazinelor industriale. Astfel, în luna august a anului curent, reprezentanții APCSP au desfășurat 34 vizite de consultanță, fiind informați 34 de agenți economici și 697 de angajați.
Campania a fost inițiată cu operarea vizitelor de consultanță în cadrul centrului raional Căușeni, precum și în piețele mixte și unitățile comerciale din localitățile: Căinari, Grigorievca, Baccealia, Sălcuța, Cârnățeni. Ulterior, vizite de consultanță au fost desfășurate în centrul raional Ștefan-Vodă la serie de unități comerciale, stații de alimentare cu combustibil, fabrici de producere a mobilei, precum și în cadrul punctelor comerciale din satele Carahasani, Antoneşti, Popeasca, Olăneşti, Talmaza etc.
Activitățile de informare au ca scop consilierea angajatorilor privind respectarea actelor legislative în domeniul securității și sănătății în muncă și informarea angajaților privind obligativitatea respectării normelor de siguranță ocupațională întru protejarea vieții, integrității și sănătății lor.
Întru cunoașterea drepturilor de consumator, angajații și angajatorii din cadrul întreprinderilor, unităților comerciale, piețelor au fost informați și despre prevederile Legii Nr.105/13.03.2003 privind protecția drepturilor consumatorilor.
Precizăm că, pe parcursul lunii septembrie, inspectorii APCSP vor derula activități de informare în raioanele de nord ale țării: Drochia și Râșcani.