Reprezentanți ai APC au organizat la Hâncești o ședință de lucru cu agenții economici din domeniul comerțului, în scopul promovării prevederilor legale și modificărilor în legislația în vigoare, privind comercializarea produselor și prestarea serviciilor. La cursul de instruire „Aspecte legislative la comercializarea produselor alimentare” au participat 22 agenți economici (producători, preambalatori, comercianți) din întreg raionul, discuțiile transformându-se pe parcurs, într-un dialog constructiv și receptiv. Specialiștii APC au familiarizat participanții cu noțiunile utilizate în legislația privind protecția consumatorilor. Astfel participanții au fost atenționați asupra obligațiilor comercianților și prestatorilor de servicii în vederea informării consumatorilor prin intermediul etichetelor. În vederea protecției intereselor economice ale consumatorilor s-a atenționat asupra stricteții eliberării bonului de casă, a prezenței indicatoarelor de prețuri pentru produsele vândute, asupra practicilor comerciale incorecte. S-au făcut referiri cu privire la termenii de valabilitate a produselor alimentare, chimice de menaj și cosmetice. S-a discutat despre cum se procedează în cazul procurării unui produs cu termenul de valabilitate expirat. Totodată, au fost atenționați și prestatorii de servicii în domeniul alimentației publice, despre acțiunile consumatorului și prestatorului de servicii în cazurile intoxicării cu alimente. Participanții au manifestat interes și s-au implicat activ în discuții.
APC desfășoară asemenea întâlniri agenții economici din fiecare raion. Prin aceste acțiuni APC își propune intensificarea informării agenţilor economici în vederea educării acestora întru prevenirea şi combaterea practicilor comerciale, care ar putea să afecteze interesele legale ale consumatorilor precum și familiarizarea cu obligaţiile şi responsabilităţile agenţilor economici în vederea respectării drepturilor. În același timp, Agenția tinde să contribuie la creşterea responsabilității agenților economici și consilierea lor în domeniul prevederilor legale și bunelor practici ce țin de protecția drepturilor consumatorilor.