Recent, inspectorii Agenției au depistat încălcări grave, produse de doi agenți economici care comercializează vinuri în mai multe localități ale țării.
Conform rezultatului inspectării, s-a constatat că aceștia vindeau produsul în vrac și dețineau măsurătoare de vin neferificate metrologic, ceea ce este contrar Legii metrologiei nr. 647-XIII din 17.11.1995, pe lîngă aceasta, lipseau informațiile în limba de stat referitor la produs. Totodată, inspectorii au descoperit circa 189 de sticle de vin avînd termenul de garanție expirat și fără eticheta care descrie marca sau denumirea vinului.
În acest context, au fost întocmite procese-verbale pentru sancționarea agenților economici în conformitate cu Codul Contravențional al Republicii Moldova și a fost eliberată prescripția de interzicere a lotului de produse neconforme, de înlăturare a neconformităților dar și de interzicere spre folosire a mijloacelor de măsurare.
Nu ezitați să apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor atunci cînd se încalcă drepturile dumneavoastră în calitate de consumator. Ne puteți găsi la LINIA FIERBINTE 022 741 464 sau la adresa, mun. Chişinău, sectorul Centru, str.Vasile Alecsanadri 78, etajul 1, bir. 102
Accesați panoul informativ al consumatorilor:
Serviciul de informare și comunicare cu mass-media
tel. 022 501 922