DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Comunicate de presă Autoritățile cehe interesate de cooperare în domeniul protecției consumatorilor
 Autoritățile cehe interesate de cooperare în domeniul protecției consumatorilor
23 September | 2016
Autoritățile cehe interesate de cooperare în domeniul protecției consumatorilor
eye
846

În săptămâna curentă, Directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor, Iurie Eremia, alături de reprezentanți ai Ministerului Economiei, responsabili de domeniul infrastructurii calității, se află într-o vizită de lucru în Republica Cehă.

Programul vizitei cuprinde întrevederi ale delegației moldovenești cu mai mulți șefi ai structurilor de stat din Cehia, conducerea Ministerului Industriei si Comerțului, reprezentanți ai Agenției de promovare a exporturilor (CzechTrade), Agenției de dezvoltare a businessului și atragere a investițiilor (CzechInvest), a Inspectoratului Comercial din Cehia( The Czech Trade Inspection Authority - ČOI) precum și reprezentanții altor autorități care realizează politicile statului în domeniul supravegherii pieții.

Recent, dl Iurie Eremia a avut o întrevedere de lucru cu Libor Dupal, directorul Asociației de Protecție a Consumatorilor. Discuțiile au fost axate pe relațiile mediatoare dintre agenții economici și consumatori. Asociația se concentreză pe subiecte ca siguranța produselor, supravegherea pieții, standartizare, acreditare și infrastructura calității. Directorul Iurie Eremia a apreciat relațiile de conlucrare dintre Ministerul Industriei şi Comerţului - instituția de stat cu funcție de protecție a consumatorilor și asociațiile nonguvernamentale formate cu același scop. În cadrul dialogului cu Ministerul Industriei şi Comerţului, au fost prezentate schimburi de experiență cu privire la măsurile, îndeosebi de natură legislativă, întreprinse de cele două țări în domeniu protecției consumatorilor.

Autoritățile cehe au apreciat efortul Republicii Moldova în vederea realizării prevederilor Acordului de Asociere cu UE pe acest domeniu. De asemenea, partea cehă s-a arătat interesată și dispusă să ofere sprijinul necesar privind cooperarea în proiecte ulterioare.

01 November | 2024
Retrospectiva pentru 9 luni ale anului 2024 
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) prezintă rezultatele înregistrate în cadrul activităților de supraveghere a  pieței și  protecției consumatorilor. Datele statistice 9 luni ale anului 2024 reflectă intensitatea acțiunilor de supraveghere a ...
31 October | 2024
Black Friday : Cum să vă bucurați de reduceri reale, fără capcane
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor oferă câteva recomandări consumatorilor pentru perioada Black Friday sau Săptămâna neagră, care are loc, de obicei, în luna noiembrie. Deși Black Friday aduce reduceri substanțiale la o gamă variată de produse, este esențial ca fie...
28 October | 2024
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecț...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță, în colaborare cu Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică (AHCCJ), lansarea oficială și implementarea proiectului „Crearea și organizarea Centrului Unic de Apel pentru Consumatori (Acțiunea SCCC)”. Această ini...