Agenția pentru Protecția Consumatorilor(APC) a ajutat un consumator să-și restituie banii pentru un produs procurat care s-a dovedit a fi neconform.
La începutul lunii iunie, curent, pe adresa APC a parvenit o sesizare de la Inspectoratul de Poliție Centru, referitor la reclamația unui consumator care invocă calitatea necorespunzătoare a unei blăni naturale procurate. În rezultatul examinării materialelor anexate la petiție s-a stabilit că consumatorul a înaintat o petiţie către agentul economic, prin care a solicitat restituirea contravalorii bunului (blană naturală) în sumă de 15 mii lei.
În conformitate cu art 18 al Legii cu privire la protecția consumatorilor, agentul economic avea la dispoziție 14 zile calendaristice de la data înaintării petiției de către consumator pentru a dovedi vina consumatorului în ceea ce privește deficiențele apărute la produsul vîndut, sau de a satisfice reclamația consumatorului. Expertiza tehnică poate fi efectuată doar de o terță parte competentă domeniului său. Agentul economic așa și nu a reușit să demonstreze vina consumatorului.
Astfel, în urma acțiunilor întreprinse de inspectorii agenției și a discuțiilor purtate cu părțile, pe adresa APC a fost înregistrată o recipisă depusă de consumator prin care a comunicat că problema înaintată către agentul economic a fost soluționată pe cale amiabilă și i-a fost restituită contravaloarea produsului în sumă de 15 mii lei.
Dragi consumatori, nu ezitați să apelați la Agenția pentru Protecția Consumatorilor atunci cînd se încalcă drepturile dumneavoastră în calitate de consumator. Ne puteți găsi la TELEFONUL CONSUMATORULUI 022 74-14-64 sau la adresa, mun. Chişinău, sectorul Centru, str.Vasile Alecsandri, 78 etajul 1,5.