În contextul situației create de Stațiile de alimentare cu produse petroliere și a multiplelor apeluri telefonice parvenite la lina fierbinte, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței vine cu următoarele atenționări și precizări.
Refuzul nejustificat de comercializare a produselor petroliere, precum și limitarea cantității de combustibil vândută pentru alimentarea mijloacelor de transport constituie încălcare a intereselor economice ale consumatorilor, iar acțiunile comercianților pot fi tratate sub aspectul practicilor comerciale incorecte.
Totodată, unii consumatori sesizează neacceptarea de către Stațiile PECO a achitărilor cu cardul bancar, prin intermediul POS-terminalelor, astfel refuzând alimentarea mijlocului de transport cu carburanți.
Aceste nereguli trebuie iminent curmate, iar pentru aceasta, fiecare consumator care se confruntă cu asemenea situații, este în drept să sesizeze Agenția, cu prezentarea dovezilor video, audio, foto fixate cu mijloacele tehnice disponibile.
Concomitent, pentru protejarea drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, Agenția atenționează:
- Consumatorul de produse petroliere are dreptul la informaţii complete, veridice şi precise despre principalele caracteristici calitative şi cantitative ale produselor petroliere pe care le cumpără.
- Staţia PECO trebuie să aibă un semn de firmă şi să-l amplaseze în loc vizibil.
- La staţia PECO se vor afişa, în loc vizibil, numele şi prenumele vânzătorului, copia de pe licenţa pentru comerţ cu amănuntul, orarul, principalele tipuri de produse petroliere aflate în vânzare, preţul lor cu amănuntul.
- Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere se face la staţiile PECO prin dispozitiv de alimentare utilat cu aparate de casă şi de control cu memorie fiscală conectate la distribuitor.
De asemenea câteva sfaturi în cazul comercializării cu amănuntul a produselor petroliere:
- La solicitarea cumpărătorului, operatorul (vânzătorul) este obligat să prezinte rapoartele de inspecţie pentru producţia ce se comercializează sau copia acestuia, autentificată în modul stabilit.
- Mijloacele de transport auto se alimentează cu produse petroliere la staţii în ordinea stabilită, cu excepţia automobilelor cu destinaţie specială.
- Alimentarea automobilelor şi altor mijloace de transport la coloanele de distribuţie a produselor petroliere şi uleiurilor se efectuează de către operatorul staţiei ori de către şofer, în mod independent, sub supravegherea operatorului. Se permite, de asemenea, livrarea produselor petroliere în ambalajul (canistre metalice) cumpărătorului.
- Se interzice livrarea produselor petroliere principale în ambalaj din polimeri sau de sticlă.
- Înaintea fiecărei livrări de produse petroliere, indicii contorului care a înregistrat livrarea de o singură dată de la coloană se trec, în mod obligatoriu, la gradaţia zero.
- Indicii de pe contorul coloanei se menţin atâta timp cât durează decontările cu cumpărătorul (până se comandă o altă doză).
- În cazul în care cumpărătorul are îndoieli în privinţa exactităţii dozei de produse petroliere livrate la coloană, la cererea lui, operatorul staţiei este obligat să controleze imediat starea coloanei de distribuţie şi, în cazul constatării unei diferenţe în minus, să restituie paguba cumpărătorului şi să înceteze utilizarea acestei coloane până la efectuarea reparaţiilor.
Încălcarea de către stațiile de alimentare cu produse petroliere a prevederilor legale atrage după sine răspunderea contravenţională, conform legii.
În acest sens, APCSP recomandă consumatorilor să sesizeze autoritatea prin înaintarea unei petiții cu dovezile confirmative, care poate fi depusă fizic la sediul Agenției, prin scrisoare la Poșta Moldovei și on-line, prin intermediul paginii web oficiale http://consumator.gov.md/ rubrica Depunerea reclamațiilor, fiind aplicată semnătura electronică.
Iar pentru orice informație, sugestie, propunere nu ezitați să apelați la numărul telefonului de contact (022 51 51 51) şi adresa paginii web oficiale ale Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei http://consumator.gov.md/.